Materiile prime pentru conectori constau în principal din materiale plastice și metale.
Materiale plastice:
PBT (tereftalat de polibutilenă): utilizat în mod obișnuit în produsele de conectare, oferă rezistență la fisuri, rezistență la impact, proprietăți electrice bune, rezistență la uzură, un coeficient scăzut de frecare, calități de auto-lubrifiere și rezistență la ulei și substanțe chimice. Are o rată de contracție de 0,6%-3,0%, o rezistență la temperatură de aproximativ 230 de grade și prezintă o bună moldabilitate și ignifugare.
Nailon (de exemplu, Nylon 66, Nylon 6T): Cunoscut pentru rezistență bună, auto-ungere, rezistență chimică și rezistență la uzură. Nylon 6T oferă o rezistență superioară în comparație cu Nylon 66 și este potrivit pentru conectorii SMT.
ABS: Are o rezistență bună la impact, rezistență la ulei și uzură, ușurință de turnare și rigiditate. Cu o rezistență la temperatură de aproximativ 100 de grade, este utilizat în general pentru componentele conectorului auxiliar.
PC (policarbonat) și LCP (polimer cu cristale lichide): aceste materiale posedă izolație electrică excelentă și rezistență la căldură, menținând performanța electrică stabilă la temperaturi ridicate, alături de o bună rezistență la coroziune și stabilitate termică.
Materiale metalice:
Selectarea materialelor metalice se bazează în primul rând pe caracteristici precum limita de curgere, rezistența la tracțiune, alungirea, duritatea și raportul R/T. Acești parametri sunt cruciali pentru proiectarea conectorului și selecția materialului; în special, atunci când este necesară miniaturizarea, alegerea materialelor cu performanțe excelente de îndoire este deosebit de importantă.
Alegerea materialului depinde de aplicația specifică a conectorului; de exemplu, conectorii auto pot necesita o rezistență superioară la temperatură, în timp ce conectorii pentru dispozitivele electronice standard ar putea acorda prioritate rentabilității și ușurinței de turnare.